Mi-e veșted în lume, cad ploi purtate de vânt
În toamna aceasta, ce umed suspină în mine…
Atât am apucat, să-mi adăpostesc inima sub un cuvânt
Nevrednic cum sunt - doar el mă păstrează, doar El mă mai ține.

De ce-mi cânți a pustiu, toamnă secată de dor și de soare?
Încotro alergi? Ia și toamna mea, așterne-o sub alba zăpadă
Pân’ se va crăpa de rodire, iar primăvara va lăcrima în izvoare
Sub privirea Lui, ghiocelul nădejdii
va răsări și va râde-n ogradă

Mi-e veșted prin lume, dar rămân la adăpostul unui cuvânt
Cu Tine în suflet, mi-e bine cu ai mei, deși mă mai doare…
Orice depărtare, inimă zdrobită, sau vreun suflet frânt
De nu pot să-i fiu, un sol prin pustiu, o rază de soare.

✍️ Ghiță Stoian
08.10. 2026